Daily Archives: 11/01/2012

Tratamentele cosmetice pe baza de miere şi beneficiile acestora pentru ingrijirea pielii

Despre valorile nutritive ale mierii sau despre ajutorul pe care ni-l oferă aceasta în lupta împotriva diferitelor afecțiuni am mai vorbit. Un lucru mai puțin cunoscut este că mierea reprezintă un adevărat miracol, o comoară de neprețuit pentru frumusețea pielii.

Mierea a fost întotdeauna unul dintre cele mai importante ingrediente în tratamentele de înfrumusețare. Cleopatra a fost renumită pentru băile ei lungi în lapte şi miere, pe care le făcea  pentru a-și menține pielea moale şi frumoasă, iar pentru ten, ne spun izvoarele antice, ea prepara o cremă din miere dizolvată în lapte cald în care se adaugă şi puțin ulei parfumat. În veacurile trecute, femeile foloseau un amestec de miere şi ulei pentru a avea un păr puternic și strălucitor. Multe dintre celebritățile de astăzi folosesc mierea pentru tratamentele lor cosmetice.

Mierea poate fi folosită ca o mască naturală, simplă sau în combinație cu alte ingrediente, deoarece atrage şi reține apa şi substanţe hidratante şi, de asemenea, poate fi folosită ca un remediu pentru pielea iritată. O găsim la loc de cinste printre compușii multor produse cosmetice, cum ar fi creme, loțiuni de curățare, produsele pentru îngrijirea părului , spumante de baie, săpunuri etc.  Unele produse realizate cu miere au marele avantaj că se pot face în confortul caselor noastre. Cu toate acestea de fiecare dată când cumpărați miere trebuie să vă asigurați că este naturală şi de cea mai buna calitate.

Tratamente cosmetice cu miere

Încă din antichitate mierea este un ingredient foarte popular în cazul tratamentelor de înfrumusețare datorită proprietăților sale naturale, ea câștigând tot mai mult teren în fața celor care conțin ingrediente artificiale

Având efecte antiiritante, tonifiante și hidratante, tratamentele care folosesc mierea lasă urme vizibile asupra pielii.

Am sa trec în revistă doar câteva dintre cele mai cunoscute tratamente, pe care le recomand cu atât mai mult cu cât sunt şi ușor de preparat de fiecare dintre noi:

  • Bogată în vitamine și minerale mierea de salcâm sau cea polifloră ajută la îndepărtarea acneei sau a semnelor inestetice, hrănind în profunzime pielea. De asemeni, se poate unge fata, gâtul și decolteul cu miere și după 15 minute se spală cu apă călduța. Astfel pielea este vitalizată devenind catifelată, cu o elasticitate și o luminozitate mărită.
  •  Două linguri de miere în combinație cu două de lapte iți pot servi drept o excelentă mască pentru hidratare. Acest amestec se întinde pe fata și pe gat. Se lasă să acționeze 15 minute, după care se clătește cu apă călduță. Dacă în acest preparat mai adaugăm și putină apă minerală, vom obține un adevărat demachiant natural.
  • Din  două mere coapte, curățate su zdrobite, și o lingură de miere se obține un mască potrivită celor cu ten uscat. Se aplică pe ten, iar după 20 minute se clătește fata cu apă caldă.
    Tot din mere (mai precis o jumătate de măr), de aceasta dată crude, curățate și rase, amestecate cu o lingură de miere se obține o mască eficientă în ceea ce privește reducerea porilor și înlăturarea impurităților. Se lasă să acționeze timp de 20 de minute.
  • Pentru a ne proteja tenul de vremea rece din această perioada putem face o mască hidratantă dintr-un sfert de banană, un ou (gălbenuș pentru tenurile uscate și albuș pentru tenurile grase), o linguriță cu miere și caimac de lapte.
  • O mască obținută prin amestecarea a doua banane mai verzi cu o lingură de miere și două linguri de iaurt are un efect excelent asupra tenului uscat. Pasta se aplică ușor pe fată și se lasă 20 minute. Se îndepărtează cu multa apă călduță.
  • Atât pentru pielea uscată, dar și pentru celelalte tipuri de piele, putem folosi un amestec preparat din miere şi o lămâie. Acesta va hidrata, înmuia, albi și catifela pielea.
  •  Amestecă o lingura de smântâna cu una de miere și una de ulei de măsline. Se adaugă câteva picături suc de lămâie sau o linguriță de oțet de mere. Întinde pe fată, gat, decolteu și lasă să acționeze 15 minute. Clătește apoi cu apă călduță. Se spală apoi cu oțet de mere, după care se clătește bine cu multă apa. Aceasta mască curată și întinerește tenul.
  •  Pentru un ten sensibil o mască dintr-o lingură de miere și una de cafea măcinată, amestecate bine și așezate pentru 15 minute pe fată poate face adevărate minuni.

Pentru un păr strălucitor, se poate prepara în casă o masca din putină miere în care se adaugă ulei de măsline. Se aplică pe toată lungimea părului și se îndepărtează după 30 de minute.

Pentru întreținerea părului se poate face o mască din miere, ou și ulei de măsline. Se aplică după ce părul a fost spălat cu șampon, se masează scalpul timp de cinci minute și se îndepărtează la dus complet. Masca poate fi aplicată de două ori pe săptămâna pentru a hrăni părul în profunzime.

Este important să mai spunem că efectul cosmetic nu se limitează la utilizarea mierii doar în exterior, deoarece consumul regulat al acesteia va îmbunătăți foarte mult nu numai culoarea, dar și textura pielii.

Succes!

 

Posted in Tratamente cosmetice pe baza de produse apicole | Tagged , , | 2 Comments